Conferința anuala ABRM 2018 O nouă Lege = O nouă Bibliotecă?
La 25 octombrie 2018 a avut loc Conferința anuală a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova organizată de ABRM în parteneriat cu Consiliul Biblioteconomic Național (CBN) și Departamentul Informațional Biblioteconomic ULIM.
Gazda evenimentului din acest an a fost Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), or. Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab 52.
Tradițional, Conferința anuală ABRM a adunat bibliotecarii din toate colțurile Moldovei: mun. Chișinău, Ocnița, Călărași, Anenii Noi, Rezina, Florești, Orhei, Ungheni, Bălți, Criuleni, Sîngerei, Briceni, Dondușeni, Cahul, Drochia, Hîncești, Soroca, Telenești, Ialoveni, Șoldănești, Cricova, Cantemir, Fălești, Căușeni, Strășeni, Ștefan Vodă, Nisporeni, Rîșcani, Cimișlia, Edineț, Taraclia ș.a.
Evenimentul a fost moderat de Aliona Manciu, vicepreședinte ABRM, împreună cu facilitatorii: Mariana Harjevschi, președinte ABRM, Director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Eugenia Bejan, secretar CBN, Director adjunct Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Nelly Țurcan, dr. hab. prof.univ., Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării Departamentul Comunicare și Teoria Informării, Tatiana Coșeri, Director adjunct Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Oxana Andreev, șef Biblioteca „Adam Mickiewicz”.
Conferința a început cu cîteva mesaje de salut din partea Andrei Chistol, secretar de stat în domeniul Culturii, Evan Tracz, manager Program Novateca, Eugenia Bejan, secretar CBN, Director adjunct Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Mariana Harjevschi, președinte ABRM, Director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.
Prima Sesiune a Conferinței Berlinul vorbește despre Noua Lege cu privire la biblioteci din Republica Moldova, a inclus prezentarea Oxanei Andreev, șef Biblioteca „Adam Mickiewicz”, referitoare la participarea acesteia la Next Library Berlin 2018.
Sesiunea numărul doi Cursul online Advocacy – instrument de consolidare a competențelor de lider, susținută de Mariana Harjevschi, președinte ABRM, a adus în prim-plan informații despre noul curs online pentru Biblioteci și Instituții Publice, lansat la 28 septembrie 2018 în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.
A treia Sesiune Lege nouă a bibliotecilor – mai multe oportunități pentru membrii comunității, susținută de Eugenia Bejan, secretar CBN, a subliniat principalele beneficii ale apariției noii legi cu privire la biblioteci.
Următoarele sesiuni au avut loc în cadrul atelierelor:
A)Cum acționăm și prestăm servicii: despre Regulamentul cadru de organizare și funcționare a bibliotecilor publice și Regulamentul privind serviciile prestate de bibliotecile publice
B)Cum interacționăm: Regulamentul cu privire la formarea profesională continuă a personalului de specialitate din biblioteci și Regulamentul cu privire la criteriile minime de selectare a personalului din biblioteci și modul de organizare și desfășurare a concursului de angajare a personalului din bibliotecile publice.
În ultima sesiune, cele cca 150 de persoane prezente la conferință au avut posibilitatea să adreseze întrebări referitoare la schimbările ce vor surveni în domeniu începînd cu anul viitor.
Fotografii din timpul evenimentului