CONFERINŢA BIBLIOTECI DINAMICE: CONFRUNTĂRI, EXPERIENŢE, SUCCESE
Conferinţa naţională a bibliotecarilor, care a avut loc la 5 noiembrie 2015, a avut ca generic Biblioteci dinamice: confruntări, experienţe, succese. Evenimentul succedă cele patru conferinţe-satelit organizate de către comisiile specializate – biblioteci naţionale şi publice, biblioteci şcolare, biblioteci din învăţămantul profesional tehnic şi, bineînţeles, biblioteci universitare şi specializate. Ediţia din anul acesta a conferinţei Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM), a propus comunităţii bibliotecare să pună în valoare eforturile profesioniştilor din întreg sistemul naţional de biblioteci.
Totodată, acest eveniment a propus să ofere o prezentare amplă a rezultatelor proiectului Consolidarea instituţională a ABRM, printre care accelerarea fortificării unui cadru intern propice pentru management al unei asociaţii profesionale, dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor pentru membrii Consiliului, promovarea activităţii bibliotecarilor şi rolul esenţial al bibliotecilor în societate, precum şi identificarea de noi provocări şi oportunităţi pentru viitor – toate fiind realizate pe parcursul perioadei 17 noiembrie 2014 – 2 noiembrie 2015 cu suportul financiar al AO „IREX Moldova” şi al Programului Novateca.