Lansarea noului curs online Advocacy pentru Biblioteci și Instituții publice
La 28 septembrie 2018, la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu din Chișinău s-a lansat noul curs online Advocacy pentru Biblioteci și Instituții publice. La eveniment au participat formatori specializați în advocacy din centrele de excelență din toată țara.
Noul curs online, gratuit, Advocacy pentru Biblioteci și Instituții Publice este găzduit de platforma Udemy și poate fi accesat în cîțiva pași simpli:
– pentru început tastăm în bara de căutare www.udemy.com
-apoi scriem în bara de căutare a platformei cuvinte cheie ex: advocacy, biblioteci
-facem click pe titlul cursului Advocacy pentru Biblioteci și Instituții Publice și vedem „cu ce se mănîncă”:)
În cazul în care interfața deschisă de Dvs este în limba engleză, trecerea la limba română se face prin selectarea limbii din meniul corespunzător în colțul din dreapta jos al paginii
Accesarea materialelor cursului este posibilă în două moduri:
-prin autentificare cu ajutorul contul Dvs de Facebook/Google
-prin crearea unui cont pe platforma Udemy
Cursul de tip MOOC de Advocacy pentru Biblioteci își propune să pregătească bibliotecarii pentru a obține decizii favorabile lor în comunitate din partea Autorităților Publice Locale(APL). Urmând acest curs, veți învăța despre cum puteți identifica o problemă de advocacy și cum se diferențiază ea de o problemă a bibliotecii, cum se poate elabora un plan de advocacy, iar ulterior cum poate fi pregătită și implementată o campanie de promovare în advocacy. Beneficiați prin intermediul cursului de un grup de instructori cu experiență în problematica Advocacy, de materiale ajutătoare, exerciții de lucru, teste, interviuri cu istorii de succes. Puteți urma cursul oricând, de oriunde aveți o conexiune la Internet, în propriul ritm. Cursul a fost dezvoltat de către Programul Novateca în cooperare cu traineri bibliotecari din biblioteci publice din Republica Moldova.
Mult succes bibliotecarilor exploratorilor!
Asteptăm comentariile Dvs.